• 751

    Festivalul de Film si Istorii de la Rasnov

    Outside the city
  • When
    28 Iulie 09:00 - 30 Iulie 23:00
    Organizat de:
  • Cetatea Râșnov devine „hotel” pentru cinefili, în cadrul Festivalului de Film și Istorii 2017

    Turiștii care doresc să se bucure de o experiență medievală autentică, într-o cetate fortificată, au ocazia să se cazeze în grădina Cetății Râșnov și să petreacă 2 nopți în corturi militare, construite după modelul celor de acum 800 de ani. Cu ocazia Festivalului de Film și Istorii Râșnov, desfășurat în perioada 28 iulie – 6 august, cinefilii vor putea rezerva pe platforma internațională Airbnb unul dintre cele patru corturi militare amplasate în curtea Cetății, de unde vor putea viziona toate filmele difuzate la eveniment.

    Pentru al doilea an consecutiv, oaspeții festivalului își pot închiria, prin intermediul platformei Airbnb, unul dintre corturile puse la dispoziție în perioadele 28 – 30 iulie și 2 – 6 august. Pe lângă cazare, participanții primesc un mic dejun asemenea celor care au trăit în aceste corturi, cină la ceaun, acces la toate activitățile festivalului, vizită ghidată în Cetate și recuzită de epocă, asigurată de Asociația de Reconstituire Istorică Rosenau. Costul unui cort (de mari dimensiuni, cu o capacitate de până la 4 locuri) este de 70 euro/noapte.

    În cele 10 zile de festival, în grădina Cetății Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică și în Piața Unirii din oraș vor fi proiectate peste 40 de producții cinematografice, vor avea loc expoziții, un salon de carte cu 15 edituri invitate, peste 10 evenimente speciale, dezbateri și concerte și Școala de Vară Astra. Tema principală a FFIR 2017 este "Globalizarea Populismului".

    Festivalul de Film și Istorii de la Râşnov (FFIR) a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei. S-a născut astfel un eveniment unic pe piaţa culturală românească în care Istoria şi Filmul Istoric stârnesc gânduri şi pasiuni, informează şi emoţionează, ridică întrebări şi dezbate răspunsuri. O întâmplare proaspată şi relaxată, care înţelege să mixeze în chip firesc rigoarea şi umorul.

    Cu şapte ediţii la activ, FFIR face deja parte din identitatea culturală a Râşnovului, marcând spectaculoasa ascensiune a oraşului transilvan în topul naţional al destinaţiilor cultural-turistice (peste 300.000 vizitatori pe an). Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro.

  • New-photo-gallery GALERIE FOTO