• 177

    Fest(in)2017. Călătoria

    Theatre
  • When
    16 Octombrie 12:00 - 14:00
    Organizat de:
  • CĂLĂTORIA
    după Constantin Abăluță
    Producţie a Teatrului Nottara, Bucureşti
    Secțiunea: „Invitați speciali”

    Regia: Gavriil Pinte
    Scenografia: Roxana Ionescu
    Muzica: Ioan Dobrinescu
    Interpretează Ansamblul Konick: Cristian Petrișor, Mihai Dina, Andrei Theodoru

    *****************************
    Distribuţia:

    Ceasornicarul: Ion Haiduc
    Fiul Ceasornicarului: Ion Grosu
    Kalid, bărbatul mut: Dani Popescu
    Bibliotecara: Anda Caropol / Anca Bejenaru
    Pantofarul şi Şepcarul: Cristian Nicolaie
    Prezicătoarea: Ioana Calotă
    Audiometrista: Felicia Gozman Pinte
    Reporteriţa 1 şi Albăstriţa: Raluca Jugănaru Grosu / Cristina Juncu
    Poştăriţa şi Reporteriţa 2: Alexandra Aga
    Autopsierii: Freddy Paraschiv, Marius Negoiță, Bogdan Chichea
    Scriitorul: Octavian Ionescu
    Ghenadie: Costică Epure
    Urmuz: Dan Cioflan
    Manifestanţi: Dana Popescu, Dan Iordănescu, Robert Ţâcu, Ioana Dănilă, Paula Ticovschi,
    Gheorghe Săbărel, Dan Epure

    *****************************
    O altfel de odisee... Într-o noapte, unui Ceasornicar îi cade în curte o elice. Omul e derutat. Dar e sfătuit să-şi îndure... elicea şi, din acel moment, nu se mai teme de nimic din ce ar fi să i se mai întâmple. Însă, la scurt timp, elicea îi e furată. De-atunci, Ceasornicarul începe să rătăcească prin oraş. Rătăceşte, rătăceşte şi nu mai nimereşte acasă. După mult timp se regăseşte cu Fiul său, şi el rătăcitor. Împreună caută drumul spre locuinţa lor de demult, spre locul/ paradisul lor pierdut. Începe, astfel, o călătorie dificilă. Cei doi trec din nou (înainte? înapoi?) prin punctele nodale ale rătăcirilor; sunt însoţiţi în această călătorie-terapie de un grup histrionic. Trec astfel, împreună, pe la cabinete speciale, ateliere modeste şi chiar pe la baluri electorale. E o alt fel de odisee... sau o trecere prin infern (unul deloc terifiant, dimpotrivă, umil)... sau o anamneză... o încercare de recuperare a timpului pierdut... o luare de bun-rămas? Cine ştie? Montarea pune spectatorul la încercare... cu convingerea că el, spectatorul, e un musafir care are dreptul la propriile sale analogii, la deschideri reale spre propriul său imaginar. Spectacolul fiind unul... muzical, pe versurile nostime ale lui Constantin Abăluţă şi pe muzica originală a lui Ioan Dobrinescu, nu ar trebui să mire pe (mai) nimeni că ne trimite spre călătoria lui Orfeu. Şi toate acestea trebuie să se întâmple... iar Ceasornicarul să fie, într-un fel sau altul, salvat. Şi nu se ştie dacă asta e mult sau puţin. Scenariul alcătuit de regizorul spectacolului, Gavriil Pinte, după proze şi câteva poeme (cele mai multe şi ele în proză) ale lui Constantin Abăluţă, le vor aminti unora de umorul unui Daniil Harms sau al lui Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buzău).