• 805

    Dan Ciotoi si Generic LIVE in The Vintage

    Petrecere
  • When
    24 Ianuarie 23:00 - 25 Ianuarie 01:00
    Găzduit de:
  • Generic este o formație românească , înființată în 1987. Fondatorul formației este cântărețul și chitaristul Dan Ciotoi, originar din județul Dâmbovița. Două dintre cele mai importante șlagăre ale grupului se numesc „S-a rupt lanțul de iubire” și „Banii n-aduc fericirea” (1990).
    Repertoriul inițial a cuprins preluări după muzica pop grecească, cărora li s-au adăugat noi seturi de versuri; ulterior au apărut și compoziții proprii. Formația a înregistrat primul album în 1987, pe casetă audio, dat fiind că imprimarea la casa de discuri Electrecord era interzisă interpreților de gen. Acest prim album, numit Rază de soare, s-a vândut în 700 de mii de exemplare.

    Popularitatea grupului a scăzut după 1990, iar în jurul anului 2000 acesta a fost dizolvat. În anul 2009, s-a produs revenirea Genericului, prin pregătirea unui nou material discografic și organizarea unui număr de concerte. Noul album cu piese noi, intitulat Dacă m-aș îndrăgosti, apare la zece ani distanță față de discul precedent. În februarie 2009, albumul S-a rupt lanțul de iubire s-a vândut în 85 de mii de exemplare, împreună cu revistele Taifasuri și Etno TV Magazin.