• In praise of nothing

    Film
  • 18 Martie 11:30 - 13:00
  • Nimicul nu se simte înțeles. Așa că fuge de acasă. Nimicul se perindă peste șapte mări și șapte țări, comentând la tot pasul: despre politică, iubire și sex, viață și moarte. Vezi bine, Nimicul, un erou pe cât de abstract pe atât de omniprezent, e în tot ce facem. Acest film, mai puțin clasic experimental și mai mult jucăuș, este o parabolă filmată de 62 de regizori de imagine din întreaga lume, narată de Iggy Pop pe muzică compusă de marii maeștri ai cabaretului Pascal Comelade și The Tiger Lillies. Rezultatul e mai puțin existențial decât am crede la prima vedere: o mică bijuterie despre potențialitatea colaborării artistice și acea veche întrebare care ne bântuie de la frații Lumière încoace: cum filmezi nimicul?