• 371

    ★ Terorism ★

    Theatre
  • When
    21 Octombrie 20:00 - 22:00
  • Terorism
    de Frații Presniakov
    Traducerea: Mașa Dinescu

    Regia: Felix Alexa
    Scenografia: Andrada Chiriac
    Concept video: Neil Coltofeanu
    Cu: Claudiu Bleonț, Marius Bodochi, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Irina Movila, Andrei Finţi, Mihai Calin, Tania Popa, Mihai Calota, Oprea Razvan, Florentina Ţilea, Ionescu Rodica, Natalia Calin, Victor Țăpeanu , Laurențiu Andronescu, Darin Don, Luca Ciucan.

    La fel ca Ilf și Petrov, Oleg și Vladimir Presniakov scriu în tandem. Semnătura sub care publică, frații Presniakov, a devenit, rapid, „marcă înregistrată” a teatrului rusesc. Piesa „Terorism” le-a adus celebritatea internațională și onoarea de a fi cei mai jucați dramaturgi ruși după Cehov.

    Cu „Terorism”, regizorul Felix Alexa practică un tip de teatru aflat în priză directă cu realitatea. Ideea montării acestui text la TNB s-a născut în zilele ulterioare atentatului de la Paris împotriva revistei „Charlie Hebdo”.

    De ce, brusc, devenim cu toții incontrolabili?- se întreabă unul dintre personajele cheie ale acestei piese. Răspunsul îl puteți afla într-un spectacol modern, construit pe baza unor povești de viață legate între ele. „Terorism” – o punere în scenă cu structură circulară, aidoma unei hore a terorii, în care se înlănțuie umorul sardonic, ironia, frica și absurdul existenței. O farsă apocaliptică despre eșecul lumii contemporane.

    „Piesa demonstrează că nu e neapărată nevoie de cadavre, pentru ca undeva, în adâncul nostru, să murim încet sub teroarea propriei vieți cotidiene. Având, totuși, iluzia fericirii…” (Felix Alexa)

    ★ ★ ★ ★ ★ "Totul are legătură cu totul. Frica animalică generează violență. Micile agresiuni, puse cap la cap, duc la marea catastrofă.
    Se pare că Mihai Călin și-a făcut un obicei din a surprinde spectatorul și iată-l, din nou, oferind o surpriză de proporții în rolul amorezului care își cântărește cu sadism rece senzațiile și reacțiile. Felicitări Felix Alexa, felicitări echipei de actori care a ”sunat” ca o orchestră impecabil dirijată, felicitări Neil Coltofeanu pentru conceptul video care completează sugestiva scenografie a Andradei Chiriac".
    Gabriela Hurezean, Muze și arme


    ★ ★ ★ ★ ★ “Un text tăios, acid, violent, acut, care vorbește despre terorismul mult mai periculos, cel cotidian, despre dictatura violenței din noi și de lângă noi, despre dezumanizare, însingurare, incomunicare și cruzime. (…)
    Montarea lui Felix Alexa are o structură secvențială, scene bine construite sunt mici spectacole în sine, bucăți care în final recompun un puzzle. Reușind să se sustragă clișeelor despre terorism (ultravehiculate!), Felix Alexa propune o montare dinamică, în care urmărește să aducă în prim-plan, prin momente concentrate, din care nu lipsește umorul extrem de negru și extrem de amar, o realitate interioară ce devine pe scena de la sala Atelier adevărata bombă cu ceas a „terorismului”.
    Monica Andronescu, Yorick.ro

    ★ ★ ★ ★ ★ "Terorism" este în egală măsură, thriller psihologic, farsă, comedie absurdă sau dramă cu impact social. Publicul face o călătorie teribilă prin dormitoarele (chiar paturile), birourile, sălile de duş sau de aşteptare, prin mintea omenirii contemporane, asemenea unor măruntaie explorate aplicat şi cu sânge rece.
    Producţia beneficiază de o distribuţie eterogenă remarcabilă care a înţeles şi valorificat toate nuanţele seducător de variate ale textului. Fiecare actor reuşeşte să aducă propriul personaj la anvergura, forţa şi impactul protagonistului, al rolului principal. Un spectacol fără personaje secundare – asta e o performanţă artistică”.
    Răzvana Niţă, Port.ro

    ★ ★ ★ ★ ★ "Terorism" este un spectacol mânuit cu artă de regizor în compania unor actori deosebiți; transmite emoție, tensiune, suspans spectatorilor, fără ostentația trimiterii prin efecte la problema fierbinte a terorismului ce amenință geopolitic realitatea actuală. Pentru prima scenă a țării, ca și pentru viața teatrală marchează un eveniment prin alegerea repertorială și realizarea scenică”.
    Ileana Lucaciu

    ★ ★ ★ ★ ★ "Terorism este un spectacol inteligent, mo­dern, actual; este un spectacol-caleidoscop, de ale cărui imagini nu te poți debarasa. Este o demonstrație inteligentă, dar pesimistă des­pre violența individuală, despre întoarcerea la instinct într-o lume de oțel și plasme.
    Monica Andronescu, Adevărul

    "Felix Alexa a ales calea unei tăieturi nete a întâmplărilor şi a replicilor, cu personaje bine conturate, fără sentimentalisme, ba - aş spune - dimpotrivă, fluturând cinismul contemporan nouă pe la nasul mai tuturor."
    Nicolae Prelipceanu, Revista Teatrul azi

    Spectacol nerecomandat copiilor sub 14 ani

    Bilete: 40 lei; 20 lei (cu reducere)