• 189

    Fest(in)2017. Să-i îmbrăcăm pe cei goi

    Theatre
  • When
    12 Octombrie 21:00 - 23:00
    Găzduit de:
  • SĂ-I ȊMBRĂCĂM PE CEI GOI de Luigi Pirandello
    Producție a Teatrului Nottara și a Teatrul de Artă București
    Secțiunea: „Premiere”

    Bilete online: http://new.nottara.ro/?act=cont
    Sau la Casa de bilete a Teatrului Nottara

    *******************************
    Regia spectacolului: Dan Lăcătușu
    Traducerea: Alice Georgescu
    Muzica: Dan Byron
    Adaptarea scenică: Matei Stoenescu

    Distribuția:
    Simona Popescu
    Cristian Sofron
    Marius Stanescu
    Constantinescu George
    Marin Grigore
    Anca Bejenaru

    *********************************
    Suntem cei care credem că suntem? Suntem unul singur? Sau mai mulți? Sau poate nimeni? Unul, niciunul sau o sută de mii – așa cum sună titlul romanului lui Pirandello? În care punct din acest spectru atât de larg ne situăm? Cine suntem, de fapt? Și câți? Și când? În momentul acesta, suntem unul. Dar în secunda următoare? Dar peste o oră? Ce se înțelege prin eu? Fluxul interior pe care suntem obișnuiți să-l asociem cu identitatea noastră fluctează cu fiecare oră. Sunt câteva dintre întrebările care delimitează traseul estetic al cunoscutului autor Luigi Pirandello, laureat al Premiului Nobel în 1934.

    Piesa „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” propune o analiză rațională, dublată de ambiguitate, una dintre mărcile pregnante ale scriitorului, cu care își însoțește, de regulă, reflecția asupra realității. Ca de obicei în cazul acestui scriitor, povestea conferă materialitate, în fața spectatorilor, tezei pe care Pirandello vrea să o demonstreze. Nu există, pentru ființele umane, o realitate obiectivă. Ele se compun dintr-un flux de gânduri care trec dintr-unul într-altul. Nu ești doar eul pe care îl imaginezi, ci și entitatea văzută de ceilalți, ba chiar mai multe entități, câtă vreme fiecare te vede în alt fel.