• 206

    ★ O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții ★

    Theatre
  • When
    10 Decembrie 20:00 - 22:00
  • Ce înseamnă să fii altfel şi de ce firescul nostru, oricât de anapoda, trebuie să fie luat drept normă?

    Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti prezintă
    O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
    adaptarea: Simon Stephens
    dupa un roman de: Mark Haddon
    traducerea: Andrei Marinescu

    regia: Bobi Pricop
    scenografia: Adrian Damian
    videoproiecții: Dan Adrian Ionescu & Mizdan Negatron
    muzica: Alexei Turcan
    light design: Andrei Stefan Florea
    distribuția: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Ionescu Rodica, Carmen Ungureanu.

    Spectacolul are la bază adaptarea semnată de dramaturgul britanic Simon Stephens, după best-sellerul lui Mark Haddon, roman vândut în peste 6 milioane de exemplare în întreaga lume şi distins cu 17 premii literare prestigioase.

    “O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii” spune povestea lui Christopher John Francis Boone (interpretat de Ciprian Nicula), un baietel de 15 ani care sufera de sindromul Asperger, o forma de autism. Christopher are o memorie fotografică. Înţelege matematica. Înţelege ştiinţa. Ceea ce nu poate înţelege el sunt oamenii. El nu visează. El calculează, analizează, cântăreşte, măsoară, observă şi percepe viaţa prin filtrele nepoetizate ale logicii. Este un adolescent special care se defineşte drept un „matematician cu oareşce dificultăţi comportamentale”. Un Sherlock Holmes copil, care ştie sigur că uciderea câinelui Wellington cu o furcă este misterul pe care doar micile lui celule cenuşii îl pot dezlega.

    Spectacolul lui Bobi Pricop, glisând cu sensibilitate lucidă între comedie şi dramă, are o altă viteză decât cea cotidiană: este viteza năucitoare a unei minţi captive într-o realitate care s-a împotmolit în propriile ei limite.

    “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” este un show performativ în care lumea-decor construită de scenograful Adrian Damian din oglinzi, distanţe şi percepţii, se compune şi se descompune pentru a ne aduce faţă în faţă cu noi şi certitudinile noastre fragile.

    Videoproiecţiile (Dan Adrian Ionescu si Mizdan Negatron) redefinesc spaţialitatea şi muzica lumii în mişcare, iar spectacolul se transforma intr-o călătorie senzorială provocatoare, aflata pe muchia normalităţii între jocurile de cuvinte şi nevoia de limpezime. Iar emoţia e principalul efect special.

    ★★★★★ "Fascinantă demonstraţie de inovaţie teatrală" Ileana Lucaciu

    ★★★★★ "E un spectacol care te transferă în altă lume. Puţine reuşesc asta." Gabriela Hurezean

    ★★★★★ "Spectacolul cucerește printr-o sinceritate dezarmantă. Personajele vorbesc simplu, despre visuri, despre planuri de viitor, discuții banale pe care spectatorul le știe bine, le simte cu tot trupul, căci le-a avut și el, așa că știe despre momentele în care pare că poți atinge universul cu degetul, sau despre cum e să te îneci într-o avalanșă de cuvinte și zgomote când pare că lumea se transformă fără știrea ta. Nu există personaje pozitive sau negative aici, doar oameni, cu dorințele, greșelile și regretele lor, care, în cele din urmă, nu încearcă decât să înțeleagă oamenii din jur. Înțelegerea vine odată cu încrederea, iar demonstrarea încrederii, potrivit lui Christopher, vine simplu, printr-o atingere a mâinilor celuilalt." Dissolved Magazine

    ★★★★★ "În acest moment, pentru mine de neratat - O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, în regia lui Bobi Pricop (Teatrul Național București), pentru felul în care se folosește de suportul vizual în a reflecta gândurile complexe ale unui adolescent care suferă de sindromul Asperger (este un spectacol cinematografic inedit pentru scena românească)"
    Silvia Dumitrache

    ★★★★★ "Spectacolul lui Bobi Pricop este o minunată arhitectură tehnologică prin care se descoperă emoţia."
    Oana Stoica, Dilema veche.

    ★★★★★ "Fără doar şi poate, Ciprian Nicula e foarte bun, e excepţional în rol. Pentru mine nu e însă o revelaţie. E bucuria confirmării încrederii investite în el la ora debutului."
    Mircea Morariu, Adevărul

    ★★★★★ "O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții o să vă dea de gândit, iar zâmbetul larg pe care Christopher vi-l dăruieşte, daţi-l mai departe. Micul Prinţ are mii de feţe: una dintre ele este cea a lui Christopher, băiatul cu sindrom Asperger."
    Irina Budeanu, Cotidianul.

    ★★★★★ O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții e mai mult decât o piesă de teatru. E una din experiențele mele cele mai fericite ca spectator. Păstrez câteva "întâmplări" din astea în memorie pentru că ele sunt ca niște limite, magic depășite, peste care nu credeai că se poate trece. Inventivitatea, organicitatea întregului spectacol, măsura și eleganța regiei, a scenografiei (a spațiului virtual hipnotizant ) au nevoie de superlativul absolut. Și gradul ăsta e, rareori, interesant de formulat. Pentru simplu motiv că nu poți decât să strigi din toți plămânii "bravoooooo" și să rămâi, pe urmă fără glas.
    Adriana Moca

    ★★★★★ "Un spectacol senzațional pe plan vizual, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții nu se folosește de efectele video pentru a suplini vreo carență la nivel de construcție, ci pentru a reflecta complex lumea interioară a personajului principal, pentru a pătrunde în mintea acestuia, în care descoperim culoare, un univers extraordinar de trăiri și de imagini fantastice."
    Silvia Dumitrache

    ★★★★★ "Spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
    e puternic
    e sincer
    e gingaș
    Pentru mine, e despre vindecare."
    Ana-Maria Onisei

    ★★★★★ "O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopţii", în regia lui Bobi Pricop, este cel mai frumos spectacol vizual la care am asistat pe scena teatrului românesc. Vă rog să vă duceţi la acest spectacol nu doar pentru senzaţionala scenografie semnată de Adrian Damian, ci şi pentru felul în care este abordat teatral un subiect încă sensibil în societatea contemporană: autismul (în acest caz, sindromul Asperger).
    Silvia Dumitrache

    ★★★★★ "Îndrăznesc să spun că pe scena Naţionalului, cu prilejul acestui spectacol, s-a născut un mare actor, cu un potenţial artistic şi expresiv senzaţional."
    Răzvana Niţă despre Ciprian Nicula, interpretul personajului Christopher

    ★★★★★ "Un spectacol de nota zece!" Ileana Lucaciu

    ★★★★★ "Spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” pune accentul pe sinceritate. Pe curajul de a fi în oglindă cu tine însuți și de a te accepta. Pe alegerea de a-ți depăși limitele. Pe puterea de a lupta pentru idealurile tale. Pe nevoia de ceilalți." Yorick.ro

    ★★★★★ "Scenografia lui Adrian Damian și video-proiecțiile realizate de Dan Adrian Ionescu și Mizdan Negatron reușesc să te imerseze total în lumea puștiului de 15 ani, emoționându-te la fiecare pas." SUB25

    ★★★★★ "Deși prezentată într-o instituție de tradiție teatrală, piesa oferă un concept inovator și alternativ de punere în scenă, în care muzica, oglinzile mișcătoare și luminile interactive transformă spectacolul într-o călătorie senzorială provocatoare. Perspectiva creată de reflexii și dinamismul proiecțiilor video redefinesc spațialitatea sălii de spectacol, iar efectul este de neuitat." FEEDER.ro

    ★★★★★ "Tineti minte numele asta, Ciprian Nicula, pentru ca eu cred – si sper – ca il veti auzi tot mai mult! Eu una l-am descoperit in seara asta la TNB in piesa “O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii”, regizat de Bobi Pricop, si rareori am vazut o piesa care sa te absoarba atat de mult doar prin jocul concentrat al catorva actori si prin efectele grafice, simple dar extrem de puternice vizual si perceptiv. As fi zis ca Ciprian m-a dat pe spate sau m-a lasat masca, insa personajul lui m-ar contrazice, ar spune ca metaforele sunt mai aproape de minciuna decat de poezie. Asa ca las metafora pentru realitate. Mergeti sa vedeti cainele ciudat de la miezul noptii!"
    Mihaela Calinoiu

    ★★★★★ "Între spectacolele acestei stagiuni teatrale exisă unul pe care l-aș recomanda fără ezitare tuturor iubitorilor acestei arte. Este vorba despre O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții."
    Ion Parhon - Revista Teatrala Radio.

    ★★★★★ "In acest spectacol, oglinzile sunt personaje in sine. Ele iti arata, iti ascund, te proiecteaza in spatiu, te indeparteaza si te apropie. Proiectiile vin la pachet si aduc dinamism, versatilitate. Totul se schimba in fata ochilor tai. Pana cand ajungi sa te vezi pe tine, la propriu, pe scena. In oglinda."
    Metropotam

    ★★★★★ "Îl consider spectacolul anului 2016 în primul rînd datorită viziunii regizorale inovatoare, o abordare îndrăzneață atît conceptual, cît și vizual, o montare unică pe scenele teatrului românesc. O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții vorbește despre nevoia de comunicare, dar într-un mod inedit, poetic și dur în același timp. Este și un spectacol care pune în valoare potențialul maxim al lui Ciprian Nicula, iar partea vizuală nu este o simplă anexă la întreg, ci o reflectare plină de culoare a lumii interioare a personajului. Un must see pentru toate categoriile de public, măcar pentru a vedea un gen de spectacol care la noi nu se practică încă. Gustul publicului nu se poate educa în condițiile în care îi livrezi aceeași stilistică, iar spectacolul lui Bobi Pricop, pe lângă reușita sa estetică, vizuală, conceptuală, for­țează, în cel mai bun sens, saltul către un teatru cu adevărat de secol XXI."
    Silvia Dumitrache, Observator cultural

    ✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦

    Biletele se pot achiziționa de pe portalul www.mystage.ro: https://www.mystage.ro/spectacole/o-intamplare-ciudata-cu-un-caine-la-miezul-noptii-72?af=41 dar și de la casa de bilete a Teatrului Național.