• Teatrul Mic
    0 recenzii

  • Teatru clasic, emoţionant, amuzant, complex - Teatrul Mic. Un loc în care puteţi evada din rutină pentru a intra în poveste. O scenă deschisă, care stă sub semnul valorii. Cu o istorie fascinantă, la nivelul căreia încercăm să fim şi azi.

    Această istorie a început în urmă cu mai bine de 100 de ani, în 1914, când actrița Maria Filotti a înființat pe această stradă, care atunci purta numele de Sărindar, un teatru ce îi purta numele. Instituția a traversat timpurile sub diverse titulaturi, iar în 1965 a devenit, sub direcția cunoscutului regizor Radu Penciulescu, Teatrul Mic. Anii '80 i-au adus perioada de glorie, în care biletul la Teatrul Mic era o marfă de preţ, căci toată lumea se înghesuia să participe la ceea ce s-a numit "Fenomenul din Sărindar". Au fost anii în care s-au jucat marile spectacole semnate de Cătălina Buzoianu sau Silviu Purcărete, aflaţi atunci la început de drum, alături de o trupă de actori care au făcut istorie: Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, Dinu Manolache, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Gheorghe Visu, Rodica Negrea.

    Astăzi, 30 de actori vă aşteaptă pe această scenă, în 11 spectacole care vă invită fie să cunoaşteţi un crâmpei de istorie, fie să vă amuzaţi pe seama defectelor umane, fie să vă piedeţi în fascinante poveşti de dragoste. Alegerea vă aparţine!

  • recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie