Ateliere de teatru de umbre


Data și ora:
Gazdă:

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347, Romania

Despre

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează, în perioada februarie - mai 2017, o serie de ateliere interactive pentru copii – povești altfel spuse – Teatru de umbre.

Copiii participă la un ghidaj tematic şi apoi la desfăşurarea unor poveşti inspirate din patrimoniul muzeului, dar şi din vieţile sfinţilor din calendarul creştin ortodox, folosind jocul de umbre şi lumini, precum şi un scenariu adaptat de specialiştii muzeului categoriilor de vârstă 6 – 12 ani.
Atelierul se desfăşoară în cadrul proiectului Teatru Muzeal – Teatru de umbre şi constă în șase module, ce vor avea loc în următoarele date:

Te pup de Dragobete! (26 februarie)
În luna lui Mărțișor (19 martie)
Floriile (9 aprilie)
Troiţa (7 mai)
Sf. Împărați Constantin și Elena (21 mai)
Moara (28 mai)

Folosind teatrul ca metodă de educaţie, la sfârşitul atelierului, copii vor fi capabili să îşi canalizeze atenţia asupra poveştii, să îşi stăpânească emoţiile, să folosească diferite intonaţii specifice personajelor şi să respecte rolul fiecăruia din echipă.

Înscrierile se fac începând cu data de 10 februarie 2017, de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00, la telefon 0724 331 741 sau prin email programe.culturale@muzeul-satului.ro.
Durata unui atelier este de două ore, iar taxa de participare/atelier este de 10 lei.

Mai multe informaţii:
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Şos. Kiseleff, nr 28-30, sector 1 , Bucureşti
http://www.muzeul-satului.ro, Tel. 021 317 91 0, int 178, 143
Responsabil proiect: Marius Luca – Tel. 0724 04 23 03
Înscrieri ateliere educative – Andreea Majuru - 0724 331 741