„Casa din Strada Sirenelor” : Lansare de carte


Data și ora:
Gazdă:

Calea Victoriei, București, Romania
Organizator:

Despre

Miercuri seara, pe 31 mai, de la 19:00, la Green Hours, ne întâlnim pentru lansarea romanului „Casa din Strada Sirenelor”, de Octavian Soviany, unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani pe care-i avem.

Alături de autor, vor vorbi bloggerul Cristian China Birta (Chinezu) și criticul literar Bianca Cernat.

***

„Casa din Strada Sirenelor” reprezintă al cincilea roman al lui Octavian Soviany și a fost publicat la proaspăta editură Hyperliteratura, finanțarea acestuia fiind posibilă prin contribuția cititorilor săi, printr-o campanie de crowdfunding (și precomenzi) organizată pe platforma CrestemIdei.ro.

După succesul obținut cu romanele „Viața lui Kostas Venetis” sau „Moartea lui Siegfried”, Octavian Soviany revine cu un proiect în care misterul și povestirile stranii trimit cititorul într-un tărâm al supranaturalului și al unor întâmplări aproape mistice, într-un stil demn de cel al scriitorilor clasici ai literaturii universale.

Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați. Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de esoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul lui Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu toul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite.

„Am scris Casa din Strada Sirenelor din plăcerea de a povesti, poate și din pasiunea pentru Dumas”.
Octavian Soviany

Mai mult detalii și comandă online:
www.Hyperliteratura.ro/produs/Casa-din-Strada-Sirenelor