Cultura romaneasca intalneste culturile lumii


Data și ora:
Gazdă:

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347, Romania

Despre

Proiectul expozițional organizat la Aniversarea a 80 de ani de la înființarea Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” își propune a sărbători relațiile culturale excelente, avute de-a lungul timpului, cu misiunile diplomatice străine din România, precum și misiunile diplomatice românești în străinătate.
Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” este un adevărat AMBASADOR CULTURAL AL ROMÂNIEI ÎN LUME străbătând continente pentru a face cunoscută lumii frumusețea și diversitatea culturii românești.
Expoziția de față își propune un itinerariu prin lume, în câteva minute, o călătorie imaginară prin țări îndepărtate ”privite” printr-o altă perspectivă. Obiectivele acestei expoziții sunt cultivarea respectului faţă de tradiţiile culturale şi faţă de obiceiurile străvechi; cunoaşterea valorilor materiale şi spirituale ale altor popoare; stimularea curiozităţii şi interesului faţă de tradiţiile şi obiceiurile altor civilizaţii, prin implicarea în realizarea şi organizarea unor activităţi atractive şi accesibile celor interesaţi; stimularea schimburilor culturale între diferite ţări.