Fueye Brujo - Concert Live de Tango

Spectacol live

Data și ora:
Gazdă:

Strada Amiral Vasile Urseanu, București, Romania
Organizator:

Despre

Pășind pe urmele fratelui său mai mare, Dan Nucă, Alexandru a îndrăgit chitara din fragedă pruncie și a devenit fascinat de lumea sunetelor și a muzicii. A inceput să cânte în formația școlii și mai apoi a liceului câștigând premii la festivalul național Cântarea României. În paralel a început activitatea în diverse proiecte de muzică rock și a colaborat de-a lungul vremii cu artiști consacrați. Fascinat de producția muzicală a început să lucreze în studio ca inginer de sunet la primul studio particular din București, Migas Real. Un neobosit căutător, Alexandru experimentează diferite instrumente și genuri muzicale și descoperă după nenumărate decantări universul muzicii de tango pe care începe să îl exploreze cu ajutorul chitarei. În 2004 a făcut eforturile necesare și a comandat un bandoneon la o fabrică din Germania. Din Octombrie 2004 a început să studieze asiduu acest instrument după o metodă proprie și a creat un cvartet cu care debutează în 18 Februarie 2005 scriind el însuși orchestrațiile. Cvartetul devine cvintet (bandoneon, pian, contrabas, două viori). Mai multe formule și colaborări muzicale s-au succedat și acum Alexandru revine cu o sinteză a muzicii de tango in viziunea lui, vă invită la o experimentare directă a universului acestui instrument vrăjit, bandoneonul.
Rezervari: 0773 303 113 (intre 14-22)
Suport artistic: 25 lei