La Aniversară - dedicat eroilor Revoluției


Data și ora:
Gazdă:

Intrarea Grozavesti, Bucharest, Romania, 00000
Organizator:

Despre

”LA ANIVERSARĂ”, eveniment folk dedicat eroilor Revoluției.
Joi, 22 decembrie, de la ora 17:30.
Prețul biletului în PRESALE este de 25 de lei. Biletele pot fi achiziționate de pe www.iabilet.ro

La 27 de ani de la Revoluție, ”Academia de Folk”, în colaborare cu Quantic, ”Academia Cațavencu” și ”ROCK FM”, organizează al doilea an consecutiv evenimentul de muzică folk “La Aniversară”, în memoriam eroilor căzuți pe 21 Decembrie 1989, în Piața Universității.
Și, pentru că muzica folk a fost, și în decembrie `89 și în aprilie - iunie 1990, o formă de exprimare a protestului împotriva totalitarismului de orice fel, evenimentul de anul acesta va avea loc în ziua de 22 Decembrie, în Quantic, poate cel mai generos și potrivit loc pentru un concert manifest.
Evenimentul omagial, intitulat ”La Aniversară”, va fi un concert maraton de aproximativ 4 ore, un spectacol susținut de 19 artiști de folk și rock: Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, Emeric Imre, Andrei Păunescu, Daniel Iancu, Cristian Hrubaru, Alin Dincă (Trooper), Puiu Crețu, Cristi Dumitrașcu & Academic Live Crew (Andreas Aron, Andrei Voicu, Daniel Secarea, Dan Lica), Ovidiu Mihăilescu, Alexandra Ușurelu, Dan Manciulea, Nicu Zotta, Vali Petcu, Eugen Avram, Adrian Bezna.
Spectacolul este și unul tematic, Cristi Dumitrașcu și trupa Academic Live Crew vor interpreta cântece din repertoriul celor două simboluri ale folkului protestatar, Cristi Pațurcă și Valeriu Sterian, iar ceilalți artisti prezenți vor prezenta compoziții proprii, pentru că, așa cum este firesc, viața și muzica merg mai departe, iar în cei 26 de ani scurși de la Revoluție au apărut idei și atitudini noi care merită susținute și promovate.