La porțile soarelui. Sanzienele


Când:
24 Iunie 09:00 13:00
Gazdă:

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347, Romania

Despre

Muzeul Național al Satului ”Dimirie Gusti” vă invită vineri,
24 iunie, începând cu ora 9.00, la evenimentul cultural La porțile soarelui. Sânzienele, prilejuit de sărbătoarea câmpenească ce marchează începutul verii, atunci când, în satul tradițional, au loc numeroase obiceiuri rituale de propiţiere, de veneraţie a zeilor în scopul de a aduce belşug, de a îndepărta forţele malefice din comunitatea rurală, de a aduce sau opri ploaia - Căluşul, Înstruţatul Boului, Paparudele, Caloianul etc.

Celebrate la solstițiu de vară, atunci când înflorește planta ce le poartă numele, Sânzienele sau Dragaicele sunt considerate, în tradiția populară, ca fiind zâne bune, femei frumoase, adevarate preotese ale Soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. În noaptea de 23 spre 24 iunie, ele cântă şi dansează, împart rod holdelor, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Sânzienele pot deveni foarte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu "lanţul Sânzienelor", pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără puteri vindecătoare.

Programul evenimentului cuprinde: târg al meșterilor populari, expoziție de fotografie, atelier de confecționat coronițe de sânziene, proiecție de film, spectacol de muzică și dans tradițional susținut de interpreți cunoscuți și de ansamblurile folclorice precum Periniţa a Centrului Cultural "Ion Mânu" din Otopeni și Vatra Hărmanului din Hărman, Braşov.

Expoziția Ritualuri tradiţionale româneşti la solstiţiul de vară, deschisă în perioada 24 iunie – 1 iulie, în holul V.I.Popa, Șoseaua Kiseleff nr. 30, va cuprinde fotografii reprezentative realizate în satele româneşti din diferite zone folclorice, fotografii ce fac parte din colecţiile personale ale unor cercetători (Narcisa Ştiucă şi Bogdan Neagotă), din arhivele Muzeului Etnografic al Transilvaniei și ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj etc. Acestea ilustrează frumoasele obiceiuri Înstruţatul Boului şi Căluşul oltenesc.

Toți cei care își serbează ziua onomastică în data de 24 iunie beneficiază de intrare gratuită, cu buletinul la purtător!

Vă așteptăm, așadar, să vă întâlniți pe ulițele satului cu frumoasele Sânziene și obiceiurile de vară!

Mai multe informaţii:

Biroul Pograme culturale
021 317 91 03 / int. 191