Săptămâna fără calculator


Când:
31 Octombrie 10:00 14:00
Gazdă:

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347, Romania

Despre

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2016, ateliere meşteşugăreşti destinate copiilor din învăţământul preşcolar şi primar, organizate cu prilejul vacanţei semestriale, activităţi interactive cuprinse în proiectul educativ „Săptămâna fără calculator”.
Gândit ca o alternativă la folosirea excesivă a computerului, programul facilitează diversificarea preocupărilor celor din tânăra generaţie în vederea educării şi formării prin şi pentru cultură, cunoaşterea şi respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului etnologic.
Cei interesaţi se pot înscrie în perioada 24 - 30 octombrie, între orele 10.00 – 15.00 prin telefon: 021. 317. 91. 03 int. 191 sau e-mail: programe.culturale@muzeul-satului.ro, la următoarele ateliere meşteşugăreşti: icoane pe sticlă, opinci în miniatură, podoabe populare, obiecte tradiţionale, instrumente muzicale-ocarine şi fluiere, împletituri textile şi teatru de umbre.
Preţul pentru atelierele meşteşugăreşti este de 15 lei/copil (include materiale şi uneltele necesare), respectiv 10 lei/copil pentru teatru de umbre. Atelierele se desfăşoară de luni până vineri, între orele 10.00 - 11.30 şi 12.00-13.30.

Mai multe informaţii:
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Şos. Kiseleff, nr 28-30, sector 1 , Bucureşti
http://www.muzeul-satului.ro, Tel. 021 317 91 0, int 178, 143, 191
Responsabil proiect: Eugen Ţepeş Stroia, tel: 0728 338 129