Tabăra de creaţie ,,Vara pe uliţă “


Când:
4 Iulie 10:00 14:00
Gazdă:

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347, Romania

Despre

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” deschide luni, 4 iulie 2016, Tabăra de creaţie„Vara pe uliţă”, ediţia a XXIV-a, ce se va desfăşura în perioada 4 iulie – 12 august 2016 proiect ce face parte din programul pedagogic Vacanță la Muzeul Satului.

Peste 1000 de copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, dornici să înveţe din tainele meşteşugurilor tradiţionale româneşti vor participa în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, timp de 6 săptămâni la atelierele: olărit, modelaj, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, încondeiat ouă, împletituri textile şi vegetale, podoabe populare, măşti populare, păpuşi, pictură naivă, ţesut - cusut, opincărit, dansuri populare.

De asemenea, sunt organizate ateliere de pictură-desen, foto, teatru de păpuşi. Noutatea acestui an este atelierul de Jucării Din Lemn/ Machete Din Lemn.

Între orele 12.00 – 13.00 are loc Pauza de Divertisment în care vor avea loc activităţi de socializare - jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, circ, cunoașterea animalelor domestice, activități de prevenție și prim - ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, ateliere de jurnalism, de reciclare deșeuri, ateliere de trasee montane și de gătit pe munte, grădinărit, demonstraţii de gimnastică şi multe alte activităţi menite să îi antreneze pe copii într-o joacă educativă.

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” este brand de ţară din anul 2007 şi reprezintă o alternativă bună în a petrece vacanţa de vară în Bucureşti, într-un mod educativ. Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârste şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României.
Totodată, înscrierile au loc în fiecare zi, pe toată durata taberei, de luni până vineri, orele 10.00 – 16.00, Sala de Pedagogie, etaj I – Kiseleff 28.
Mai multe informaţii despre acestea, precum şi despre programul Taberei:
Telefon: 021 317 91 10, int. 145, 191, Andreea Majuru: anduta_span@yahoo.com, 0723 378 911.
Secretariat Muzeu – telefon: 021 317 91 03 și fax: 021 317 90 68.

Mulțumim Sponsorilor Și Partenerilor:
Sponsori:
CVB Education – Școala Japoneză Sakura, Editura Diana, Editura CD Press
Parteneri:
Sakura Travel, Crucea Roșie – Filiala Secor 1, Circ&Variete Globus, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Prevenirea Victimizării Minorilor și a Delicvenţei Juvenile, Ferma Animalelor, Pantelimon, Bucureşti, ANPCPPS România, Clubul Copiilor Sector 1, ISU – București.
Parteneri Media:
Agerpres, TVRi, Jurnalul Bucureștiului, Intell News, Radio România Actualități, Radio România Antena Satelor, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Trinitas TV, Radio Trinitas, România Liberă, Autentici.Ro, Online Gallery, Lumea Satului Tv, Bună Dimineața București – Ziarul cu care ne trezim.

Alte sugestii

4 Dec
Bucharest Christmas Market 2018
Târg
Începe la 10:00  |  Piața Constituției, București, Romania
17 Dec
Johann Strauss Ensemble - Vienna Magic
Concert
Începe la 19:30  |  Sala Palatului, Strada Ion Câmpineanu 28, București 010039, Romania
23 Dec
The Nutcracker
Spectacol live
Începe la 19:00  |  Sala Palatului, Strada Ion Câmpineanu 28, București 010039, Romania
Vezi mai multe evenimente