Hanul Gabroveni (ARCUB)

Historical building


Despre

Toamna anului 2014 a readus pe harta Bucureștiului un nou punct de mare importanță și, totodată, un obiectiv turistic de excepție. Vechiul hănișor construit de negustorul Tudor Hagi Tudorache, la începutul veacului XIX a fost restaurat la standarde europene, pentru a deveni al doilea sediu ARCUB. Drumul a fost unul lung, dar plin de entuziasm și de dorința de a pune bazele unei noi ere.

A fost nevoie de mulți ani pentru ca istoria tumultoasă a hanului aproape dispărut să consemneze o schimbare importantă în existența acestuia. În 2006, ARCUB, în colaborare cu Ministerul Culturii, a demarat Proiectul de Restaurare și Extindere a Hanului Gabroveni – Pasajul Comercial. Trecutul și prezentul se unesc în cadrul unui centru cultural unic, realizat la standarde europene. Obiectivul major a fost restaurarea și consolidarea vechiului han, fără ca elementele reprezentative să fie alterate.

Finisajele și ornamentele recompuse după stadardele epocii au necesitat zeci de ore de studiu și elaborare, din partea specialiștilor. Autenticitatea aspectului final este garantată de metode inedite de lucru. Peste 300.000 de cărămizi din zidurile cu o vechime de peste 200 de ani au fost înlocuite individual, iar ornamentele turnate în metal ale porții au fost recompuse de la zero. În același timp, reamenajarea spațiilor și folosirea celor mai noi materiale sunt promisiuni ale unei bune conviețuiri între tradiție și viitor.

Astazi, fostul han al lui Tudor Hagi Tudorache este deja recunoscut drept centru modern al culturii urbane. Clădirea are o sală de spectacole cu o capacitate de 200 de locuri, o sală de dans cu 50 de locuri, o sală studio de aceeași capacitate, precum și un punct de informare pentru turiști. Prin proiectele Centrului Cultural ARCUB, zidurile hanului vor răsuna din nou. De data aceasta nu de glasurile negustorilor, ci de conversații, de muzică sau de replicile unui ultim act, aplaudat la scena deschisă.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a fost înfiinţat în anul 1996, fiind un serviciu public de cultură aflat sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. ARCUB este singura instituţie de acest fel din România care are rolul de punte între autoritatea locală şi societatea civilă, proiectele culturale pe care le realizează având o importantă componentă socio-educativă. Înființarea ARCUB a însemnat diversificarea palmaresului de evenimente ale Bucureștiului și aducerea sa în compania selectă formată din capitalele europene cu identitate puternică și importantă diversitate culturală. Se spune că nu anii care se adună, ci experiențele de neuitat dau valoare unei vieți trăite frumos.

Cea mai importantă instituție cu profil cultural a Primăriei Municipiului București se remarcă prin proiecte de teatru, dans, muzică, film și expoziții de artă care molipesc întregul oraș de optimism, culoare și personalitate. Aceasta este cea mai clară expresie a creativității de care trebuie să dea dovadă o metropolă cu peste cinci secole de istorie și milioane de povești ce trebuie spuse. Un oraș plin de viață, pe care ARCUB îl susține și îl propune pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Numărul evenimentelor marca ARCUB ajunge anual la peste 100, iar acestea se impart în două categorii: outdoor și indoor.

Foto: Petru Ivu

Tip obiectiv turistic

  • Clădire istorică

Fotografii

Alte sugestii

Muzeul Municipiului București (Palatul Șuțu)

Historical building / Museum

Muzeul Național de Muzică ”George Enescu” (Palatul Cantacuzino)

Historical building / Museum

Casa Mița Biciclista

Historical building

Castelul Țepeș

Historical building

Banca Națională a României & Muzeul

Historical building / Museum