Programul Clubul seniorilor. Copacul cu amintiri


Data și ora:
Gazdă:

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 28-30, București 011347, Romania

Despre

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 8 aprilie – 16 decembrie, programul socio - cultural Clubul seniorilor. Copacul cu amintiri dedicat persoanelor de vârsta a treia, prin implicarea lor în diverse activităţi formativ - recreative şi socio-culturale, ce au ca scop promovarea culturii tradiţionale.

Obiectivele programului vizează îmbunătăţirea imaginii sociale a vârstnicilor şi a fenomenului de îmbătrânire în general, promovarea culturii tradiţionale şi a acţiunilor ce favorizează accesul la mijloacele de cultură, respectarea drepturilor persoanelor vârstnice, încurajarea dialogului între generaţii, prin implicarea vârsticilor în diverse activităţi destinate copiilor.

Persoanele vărstnice din Bucureşti sunt invitate să participe la diverse activităţi cultural-educative - dansuri populare, vizionare de film documentar, expoziţii, audiţii muzicale, teatru popular, karaoke şi spectacole de muzică tradiţională; ateliere de creaţie meşteşugărească - pictură, ceramică, artizanat tradiţional; sesiuni de comunicări ştiinţifice - ştiinţă, homeopatie, nutriţie, literatură, cultură tradiţională, ce vor avea loc în perioada alocată programului.

Deschiderea oficială a programului va fi marcată, printr-o expoziţie de fotografie şi obiecte tradiţionale aduse pentru a fi expuse în acest scop de către persoanele vârstnice, până la data de 5 aprilie 2016 la muzeu. Sunt acceptate fotografii ce marchează anumite etape importante din viaţa, obiecte personale încărcate de o mare valoare simbolică, obiecte în spatele cărora se ascunde o poveste, o amintire, ce va fi dezvăluită în cadrul vernisajului chiar de către posesorii acestora.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 aprilie - 30 iulie, în Casa Glod.

Mai multe informaţii:
Biroul Programe Culturale: 021 317 03/int. 191 persoană de contact: Eugen Ţepeş - muzeograf

Alte sugestii

26 Ian
★ Omul care a văzut moartea ★
Spectacol live
Începe la 20:00  |  SALA PICTURA - Bulevardul Nicolae Bălcescu 2, București 030167, Romania
1 Feb
Revizorul (UNATC) / 1 februarie / 9G TNB
Spectacol live
Începe la 19:00  |  SALA MICĂ - Bulevardul Nicolae Bălcescu 2, București 030167, Romania
1 Feb
★ Anonimul veneţian ★
Spectacol live
Începe la 20:00  |  SALA ATELIER - Strada Batiștei, București 030167, Romania
Vezi mai multe evenimente