Muzeul de Arta Moderna și Contemporană Pavel Șușară


Program

Închis

Address

Intrarea Viitorului nr 4, Bucursti 030167, Romania

Despre

Muzeul de Arta Moderna si Contemporana Pavel Șușară, cu statut juridic de Fundație, are ca obiectiv prioritar promovarea artei românești din sec. XX și din ultimile decenii ale sec. nostru, cu precădere a aceleia care se înscrie în datele modernității. Pornind de la faptul că arta noastră modernă nu are o reprezentare instituțională de tip muzeal, MAMCO își propune să suplinească această absență prin organizarea unor expoziții importante, monografice și de cercetare mai amplă, ca un pas obligatoriu către sistematizarea acesteia în conștiința publică.

În același sens, în proiectele Muzeului se regăsește arta contemporană, dar aceea care vine firesc în prelungirea modernității, care înțelege creația ca formă de cunoaștere și de cercetare la nivelul gândirii și al limbajului. Nu este ignorată nici arta regională, cea europeană și cea mondială, în general, și exclusiv în posibila ei conexiune și contextualizare cu arta românească. Proiectele MAMCO se vor materializa și prin organizarea unor evenimente culturale conexe, care urmăresc să pună în valoare patrimoniul artistic modern și contemporan, indiferent de natura deținătorului, privat sau public, precum și prin organizarea de programe comune și prin stabilirea unor legături cu organizații și cu instituții de profil, cu persoane fizice și juridice atât din România cât și din alte țări ale lumii.

TAXĂ DE VIZITARE:
- Acces gratuit cu programare telefonică în prealabil

Fotografii

Alte sugestii

Muzeul Municipiului București (Palatul Șuțu)

Historical building / Museum

Casa Experimentelor

Museum

Frederic Storck and Cecilia Cuțescu Storck

Historical building / Museum

Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei”

Museum

Muzeul Național de Geologie

Museum