Weekend break #1: Dobrogea (și Delta Dunării)


Despre

Dominată de stepe uscate, păduri și mlaștini, Dobrogea are un aer mediteraneean. Podgorii nesfârșite, lanuri de rapiță și o mulțime de eoliene alcătuiesc inima regiunii, în timp ce litoralul atrage mii de turiști, dintre care unii se desfată în stațiunile de la Marea Neagră, iar alții în Delta Dunării, unul dintre cele mai sălbatice ținuturi din lume.

Deși cea mai mare parte a populației sale este alcătuită din români, există comunități importante de ruși, ucraineni, turci și alte naționalități. Dată fiind istoria separată, marcată de stăpânirile Imperiului Bizantin și mai târziu Otoman, regiunea nu pare să facă parte din conștiința națională intimă a românilor. Spre deosebire de vecinele Moldova și Muntenia, principii români au condus numai pentru puțin timp Dobrogea înainte ca ea să fie ocupată de turci la începutul secolului al XV-lea, alipirea cu România făcându-se abia după Războiul de Independență din 1877-1878.

Pentru a parcurge acest traseu, noi îți recomandăm Autostrada Soarelui (A2) până la Constanța. Dar te sfătuim să fii atent și să nu ratezi locurile incluse până-n principalul port de la Marea Neagră. Odată ajuns în Constanța, urmează drumul european E87 spre nord (direcția Tulcea) și te descurci cu abaterile pentru a vizita și celelalte atracții din lista de mai jos (atenție la cea spre Cheile Dobrogei). După ce te-ai bucurat de fascinanta Deltă a Dunării și vrei să te întorci spre București, îți sugerăm varianta drumului spectaculos DN22A de la Tulcea spre Hârșova (via Nalbant, Ciucurova și Topolog), iar mai departe spre Slobozia cu retur pe A2 și intrare în dreptul localității Drajna Nouă.

Distanța totală a traseului prin Dobrogea este de aproximativ 710 km (pe șosea, fără să includem și plimbarea pe canalele Dunării).

Credits: O parte din informații sunt extrase din ghidul National Geographic Traveler (România)

Puncte din rută